Cred că am intrat într-o buclă temporală. După ce am primit Vestea cea Bună prin viu grai de la două fătuci mai insistente decât Apocalipsa, acelaşi duo de Martore (v-am recunoscut vocile, ticăloaselor, poştăriţa nu sună niciodată de două ori şi oricum îmi lasă în Inbox-ul de lemn un aviz pentru Vestea cea Bună de pe eBay, niciodată nu mi-a livrat-o direct) a sunat la interfon. "Ne puteţi deschide uşa?". Am paralizat. Băi, ori iaurtul de aseară a fost stricat, ori ăştia chiar pot călători în timp. Şi dacă pot călători în timp, înseamnă că ieri seară s-a întâmplat ceva groaznic. Un grup de Martori s-a întors în timp şi l-au căsăpit pe inventatorul interfonului (o teorie foarte probabilă, pentru că pe la vreo două noaptea mi-a picat netul). Drept urmare, pentru vreo câteva ore am trăit într-un univers alternativ, creat de amestecul iehoviştilor în istorie, în care interfonul nu fusese niciodată inventat. Aşa se explică faptul că m-am trezit cu tartorii la uşă, fără a fi notificat în prealabil de ţârâitul diafan al intrfonului. Totuşi, este foarte posibil ca eu să fi făcut ceva astăzi (poate chiar mugetarea asta a ridicat awareness-ul Patrulei Temporale de la Pentagon, care i-a împiedicat pe Martori să-şi lase amprentele pe axa timpului), ceva care a restabilit echilibrul Universului şi le-a obligat pe cele două Martore să folosească interfonul. Ca oamenii cinstiţi. Partea nasoală e că, nu se ştie cum, am reuşit să-mi păstrez amintirile intacte. Un mic amănunt nesemnificativ, vă gândiţi voi, dar vă asigur că nu e aşa. Ultimele evenimente mă fac să cred că amintirile mele, care n-ar fi trebuit să existe, au creat un nou univers alternativ.
Weird nu?:)) ei bne... feel the Yehova in u sinners:))
Un comentariu:
Yehova suge:)) si atat.:))
Trimiteți un comentariu